Istoria Homeopatiei Veterinare

  • de

În strânsă legătură cu homeopatia umană a apărut şi evoluat homeopatia veterinară. Astfel, în 1883 medicul veterinar german Guillaume Lux, cunoscut ca primul medic veterinar care a utilizat remedii homeopate,  editează la Leipzig un periodic „Zooiasis” în care scria: „ de vreme ce există o singură anatomie, o fiziologie, nu există decât o patologie, decât o materia medica, decât o singură medicină pentru toate fiinţele vii”.

 

În activitatea sa, Lux a utilizat patru remedii pentru a vindeca bolile sau rănile cailor, pentru a preveni avorturile oilor sau pneumoniile berbecilor: Nux Vomica, Camphora Laurus, Opium, Aconitum Napellus.

 

Într-o succintă trecere în revistă a cărţilor şi studiilor apărute în perioada de inceput a homeopatiei veterinare, amintim:

– Paris, 1890, editura Baillere publica „Le nouveau manuel de medicine veterinaire homeopathique de F.A. Gunther şi Prost Lacuzon;

–  1896  – Hurndal a editat la Londra un tratat de homeopatie consacrat calului;

– Willmar Schwabe publica în 1926 „Grosser Illustriert Haustierzt”, lucrare ce cuprinde un repertoriu cu mai multe mii de simptome;

–  1948 Vittoz demonstrează acţiunea preparatului Thuya (3 CH) asupra verucilor la bovine. Acest remediu este utilizat de profesorul Bordet şi pentru tratamentul papiloamelor buco-faringiene la câine; 

– 1949 – Bardoulat şi Charbonnier publica în „Precis d’urologie” lucrări referitoare la tratamentul homeopatic al simptomelor urinare la animale, iar Plantureux, la Institutul Pasteur din Alger obţinea vindecări în cazuri de turbare declarată şi  publica rezultatul cercetărilor în Revue de medicine veterinaire din Lyon şi Toulouse;

– Aubry şi Bardoulat publica, în 1952 la Baillere, „Medicine veterinaire homeopathique”; în 1954 Lamouroux editează „Comment soigner un chien par l’homeopathie”.

 

Au fost elaborate o serie de teze de doctorat în homeopatie veterinară, începând din 1950 când Monteil publica la Toulouse rezultatele cercetărilor sale în ceea ce privea  „Essai de traitement homeopathique des diarrhees”. Au urmat apoi o serie de cercetări doctorale în domeniu, dintre care amintim: 1952- Belalbre, la Toulouse „Pyrogenium et ses indications”, 1959- Gerard David „Arnica en medicine veterinaire”, 1963 – Plaignard , „Contribution a l’etude des boiteries et troubles locomoteurs du chien – Essai de traitement homeopathique”, 1966- Garner, la Toulouse „Homeopathie veterinaire – Apis mellifica et ses indications”, 1971- Schneider, Toulouse „Ipeca en medicine veterinaire”, 1972- Sacal, Toulouse „Homeopathie veterinaire – Isotherapie en medicine veterinaire”

 

 

  1. TOMA Maria, TOMA Adriana, 2011 – „Homeopatie Veterinară – Materia Medica homeopatica aplicata in terapia veterinara” editia a IIa revizuita si complatata, Editura Urban lifestyle, Cluj-Napoca.